bad boys

Am gasit pe blogul Claudiei o postare interesanta despre femei si barbati.

De ce fetele sunt atrase de baietii "rai" ?

De ce fetele/femeile cuminti si linistite sunt atrase de baieti/barbati ,,rai''? E simplu. Un barbat ,,rau'', pare de necrezut, dar inspira siguranta. Instinctul ii spune femeii cuminti ca acel barbat nu se v-a teme sa o apere de vreo agresiune venita din partea oricui, pentru ca emana mereu putere fizica. Toti barbatii rai au o conditie fizica relativ fibroasa sau daca nu, atunci precis au mereu prin preajma, la nevoie, doi, trei prieteni dispusi sa sara in ajutor. Apoi barbatul ,,rau'' nu e niciodata plicticos. Alaturi de el, femeia cuminte e mereu in priza, fie ca il verifica mai tot timpul, fiind convinsa ca nu e usa de biserica, fie ca experimenteaza alaturi de el senzatii care, pana a-l intalni pe el, i se pareau degradante, de la fumat, la un pahar in plus de alcool, de la nopti pierdute la sexul oral. Femeia cuminte gaseste la un barbat ,,rau'' siguranta materiala, pentru ca el, desi ea nu stie cum naiba face si ce invarte, are intotdeauna bani. Iar daca femeia cuminte mai are si ceva creier,atunci finalul e cu happy end, mai devreme sau mai tarziu, el obosit de viata de ,,golan' 'se cuminteste, molipsindu-se de la ea. Dar banii va stii intotdeauna sa-i faca ...


Am mai intalnit aceasta idee, si de aceea va invit la o dezbatere.

Umanism vs. Umanitate

Pornind de la postarea anterioară mi-am zis să duc lucrurile ceva mai departe, dincolo de frămîntările noastre despre moralitate, sentimente sau raţiune, spre supravieţurirea noastră ca specie dar să rămîn cumva în registrul din acel post. Nu, n-am să pornesc de la cine ştie ce misticisme, de la probabilităţi ştiinţifice care prevăd că omenirea va fi distrusă de o cometă sau un asteroid gigant şi nici de la certitudinea că peste nu ştiu cîte miliarde de ani, Soarele nostru se va transforma în novă iar sistemul solar va deveni praf cosmic.

O să mă menţin în spectrul social dintr-un viitor nu foarte îndepărtat, mai exact în spectrul demografic. Populaţia Terrei se apropie vertiginos de 7 miliarde şi va continua să crească (necontrolat, dacă mă întrebaţi pe mine; în natură, suprapopularea unui areal geografic este ţinută sub control prin legi nescrise). Unii spun că resursele planetei sunt limitate şi e clar că nu pot fi suficiente decît pentru un anumit număr de oameni pentru ca aceştia să trăiască decent. Foametea tot mai răspîndită pe glob ar putea fi un indiciu că ne apropiem de acel număr sau poate chiar l-am depăşit. Însă sunt alte voci ce zic că foametea există fiindcă 2-3% din populaţia lumii deţine 90% din resursele ei. Mai nou, se speculează că "celebra" gripă porcină este începutul unei exterminări în masă necesară pentru a "ajusta" populaţia după resursele care vor deveni insuficiente în maxim 50 de ani.

Dincolo de toate aceste ipoteze/speculaţii vreau să ştiu ce credeţi voi.

Faptul că resursele planetei noastre sunt limitate reprezintă o realitate sau totul este doar o manipulare ce serveşte unor interese obscure? Adică, de fapt, am putea trăi fără probleme chiar 100 de miliarde dacă ne-am manifesta umanismul din noi.

Dacă omenirea ar fi confruntată cu o iminentă extincţie (nu luăm în calcul cauzele) credeţi că umanismul ar putea salva umanitatea?


Întrebările sunt extreme, ştiu, dar cu prima, cel puţin, ne vom confrunta în viitorul nu foarte îndepărtat.

PS: Pentru cei nelămuriţi, Robotul Uman este Saturnianul :)

o intrebare ...


Stateam ieri la povesti cu sora mea. E asistenta medicala. Printre altele, imi povestestea despre un caz ciudat. O colega, medic, are o sora cu sindrom Down. Cei cat de cat familiarizati cu medicina, cunosc ca sindromul Down este o afectiune genetica, o malformatie degenerativa prin care aproape toate functiile organismului sunt date de la inceput peste cap. Vezi aici. Copiii cu acest sindrom sunt practic condamnati din nastere la o viata de suferinta. Sora respectivei colege are 38 de ani si o multitudine de afectiuni, cea mai grava fiind o malformatie la nivelul inimii, cu implicatii, de la oxigenarea creierului, pana la circulatia periferica. O ingrijesc parintii ei. Nu a mai iesit din casa de opt ani. E intr-o stare de permanenta somnolenta si se pare ca in cativa ani se va stinge.

Cand aud de asemenea cazuri, mi se strange inima. Ma gandesc la cat de putin au unii nevoie sa traiasca si sa se bucure, iar noua, celor sanatosi, nu ne mai ajunge nimic sa fim fericiti. Ce este viata ? Cum este posibil, ca unora Dumnezeu sa le dea totul, iar altora nimic ?
Dincolo de indignare, as vrea sa aduc in discutie aspectul etic al problemei.
Mi s-a intamplat candva sa am o dezbatere aprinsa cu un personaj feminin, referitor la dreptul nostru de a determina existenta altora. Mai precis, se punea intrebarea, ce-ar face daca la nasterea copilului sau s-ar constata ca acesta sufera de o maladie incurabila ? Raspunsul ei a fost urmatorul: "Nu pot sa iau viata unui suflet !".
Intrebarea pe care am pus-o atunci, o pun si acum: Putem oare sa condamnam un suflet la suferinta vesnica ? Si nu numai a lui, ci si a celor sin jur ? Iar in partea opusa se afla o alta intrebare: Putem sa luam viata cuiva ?.
Am intalnit foarte multe pareri pro si contra. Multi spun ca daca Dumnezeu a vrut sa se nasca un copil bolnav, atunci se vor impaca cu soarta. Care soarta, cea de a privi suferinta celui drag ? De multe ori nu e vorba de o suferinta fizica. Un copil handicapat va fi izolat de societate; i se va taia din start accesul la multe din bucuriile si oportunitatile celor sanatosi. Imaginati-va, ce e in sufletul unui copil, cand este luat in ras de ceilalti, marginalizat si altele asemeni.
Mi se pare ca pe umerii parintelui apasa o mare raspundere.
Va propun o dezbatere pe aceasta tema.