esenta fericirii

Postarea anterioara mi-a deschis apetitul pentru o alta: "esenta fericirii". Ce este fericirea ? Exista o singura fericire ?
Daca as intreba pe cel plecat din sat si ajuns director intr-o multinationala, mi-ar spune ca fericirea e sa ai o casa, masina si familie. Un om obisnuit de pe strada mi-ar spune ca fericirea e sa ai multi prieteni si bani foarte multi. Un cercetator in ale medicinei, ar fi cel mai fericit om de pe pamant, daca ar descoperi gena imbatranirii. Un bolnav de cancer, cu siguranta ar fi fericit sa stie ca se poate face bine.
Un bogat s-ar gandi cu nostalgie la vremea cand umbla intr-o Dacie carpita, si mi-ar spune ca fericirea nu sta in cat ai.
De ce in urma cu douazeci de ani eram fericiti cand ne "beleam" ochii intr-un televizor color la un post bulgaresc sau sarbesc, iar azi, butonam in nestire, si nemultumiti, inchidem televizorul ? Nu mai vorbesc, daca va aduceti aminte, in 1990 a fost o explozie de produse noi, nemaivazute pana atunci decat in revistele straine. Ce extraziati eram, sa vedem, sa gustam, sa ... avem. Si pe urma am avut din toate ... si E-uri, si credite, si telenovele, si boli. :)
Alergam ca bezmeticii si ne plangem, ba ca nu merge aia, ba cealalta si ne intristam cand nu mai vedem iesire. Si vise, care altadata ne faceau sa zambim cu ochii inchisi, azi realizam ca ne departam de ele.
Cu nostalgie, imi aduc aminte de copilarie, cand, timpul trecea mult mai greu. Da, timpul si perceperea lui este o alta mare problema, care merita dezbatuta.
Ma uit la nepotelul meu Vlad, cu cata bucurie admira un plastic sau carton colorat, si incerc sa patrund esenta fericirii sale. Pentru noi, cei mari, sunt nimicuri. Pentru el, un univers.:)

Privind la toate acestea, ma intreb - am uitat sa ne mai bucuram ? Am atins cumva o limita si tot ce ne ofera viata nu ne mai multumeste ? Am devenit mai putin sensibili la ce e in jur ?
De ce suntem mai fericiti cand nu avem, decat atunci cand avem de toate ?
Cine de de vina ? Stresul cotidian, sau e un fenomen normal, numit maturitate ?
Sau am ajuns sa amestecam fericirea cu nefericirea si sa traim intr-o staza de permanenta asteptare a unei minuni ? :))
Haideti ca v-am pus pe ganduri !
Astept reactii pe Duel, dupa care va voi spune de ce sunt fericit si cand nu sunt. :)

se poate schimba cineva ?

Credeti ca omul se poate schimba ? Este oare posibil, pentru ca am auzit de multe ori expresia: am hotarat sa ma schimb ! Sau "Draga, daca nu te schimbi, am terminat-o cu tine !" ?
Teoretic vorbind, n-ar fi o problema ca cineva sa se schimbe. Numai ca practic, lucrurile nu sunt atat de simple si implica, dupa parerea mea, trei aspecte esentiale:
1. Constientizarea. Omul ii musai sa constientizeze ca el sau ceva ce depinde e comportamentul sau a provocat starea de criza;
2. Motivatia. Trebuie sa existe un motiv, suficient de important;
3. Ce pui in loc. Schimbi ceva cu altceva.
Ce parere aveti ?

Despre toleranta si religia in scoala

Pentru ca tot a fost Ziua Tolerantei si am descoperit si eu principiile tolerantei adoptate de catre Statele Membre ale Organizatiei Natiunilor Unite pentru Educatie, Stiinta si Cultura, m-am oprit asupra modului in care sunt aplicate aceste principii in tara noastra in ceea ce priveste educatia:

Iata un fragment din aceste principii:

4.2. Educatia in sensul de a fi tolerant trebuie sa fie considerata un imperativ prioritar; iata de ce trebuie sa fie promovate metodele sistematice si rationale de predare a tolerantei care sa se adreseze la sursele culturale, sociale, economice, politice si religioase ale intolerantei, surse care tocmai constituie cauzele fundamentale ale violentei si excluderii. Politicile si programele tolerantei atat intre indivizi cit si intre grupurile etnice, sociale, culturale, religioase si lingvistice si natiuni.

4.3. Educatia in domeniul tolerantei urmeaza a viza contracararea influentelor care ar duce la frica si excluderea altora si trebuie sa-i ajute pe tineri sa-si dezvolte capacitatile de a-si formula o parere proprie, de a avea o reflexie critica si de a judeca in termeni etici.
Sursa: http://legislatie.resurse-pentru-democratie.org/principii_toleranta.php

Si iata cum se intampla in realitate la noi:

"Comisia de învăţământ a adoptat ieri, 30 aprilie 2010, cu modificări, articolul 17 din proiectul Educaţiei referitor la disciplina religiei.

Membrii forului au stabilit, la alineatul 1 că religia, ca disciplină şcolară în învăţământul primar, gimnazial, liceal şi profesional, este parte a trunchiului comun.

Potrivit alineatului 2 admis de Comisie, „la solicitarea scrisă a părintelui, tutorelui sau a elevului dacă este major, acesta poate să nu frecventeze orele de religie”.

Deputaţii au eliminat alineatul ale 3-lea din proiectul Guvernului, care stipula că, „la cerere, în locul orei de religie, elevii pot urma cursuri de istoria religiilor, istoria culturii şi artelor sau alte cursuri utile în formarea comportamentului etic, social sau comunitar”.

Sursa: http://www.stiri.lacasuriortodoxe.ro/religia-in-scoala/3037-religia-parte-a-trunchiului-comun-s-a-eliminat-din-proiectul-legii-educatiei-posibilitatea-ca-elevii-sa-poata-urma-alte-cursuri-in-locul-celui-de-religie.html 

Iata deci exemplul clar de promovare a intolerantei fata de alte religii decat cea ortodoxa. Principiile religioase la originea lor ar trebui sa promoveze toleranta..insa dupa cum s-a vazut in istorie..de multe ori au fost folosite pentru a institui intoleranta (vezi Cruciadele, vezi conflictele din tarile islamice).


Predarea religiei in scoli...se spune ca este benefica pentru copii pentru ca ii aduce mai aproape de valorile fundamental crestine..insa ceea ce se intampla de fapt este o indoctrinare. Pentru ca nu se predau numai principii..nu se preda religia ca o informare..ci se preda cum sa devii bun crestin, ce ritualuri trebuie sa urmezi. Si inca de la varste fragede..cand copii sunt in perioada de asimilare si capacitatea de a analiza obiectiv e inca scazuta.
Din intamplare sunt ortodoxa. Pentru ca tatal meu a fost ortodox, pentru ca multi romani sunt ortodocsi. Insa ca multi altii..respect mai mult niste traditii..niste principii.. si mai putin ritualurile bisericesti. Apreciez oamenii de orice religie..atunci cand vad ei ei bunatate, iubire si toleranta. Si am intalnit astfel de oameni..de diverse religii sau culte religioase. Imi doresc ca si copiii mei sa fie la fel de deschisi in aceasta privinta. Baiatul meu e in clasa a doua si imi spune ca el vrea sa devina foarte credincios. De mic spune ingerasul..acum se roaga seara..si nu l-am tulburat din asta..pentru ca le face din tot sufletul lui minunat de copil. Dar intr-o zi ne-a spus ca noi suntem pacatosi pentru ca nu mergem duminica la biserica. I-am explicat ca D-zeu iubeste oamenii buni si faptele bune..si ca le asculta gandurile si rugaciunile oriunde s-ar afla. Ceea ce aud ei la scoala e foarte important..si nu e bine sa ii bulversezi..insa e bine sa cunoasca si alte opinii, sa gandeasca liber si sa aiba curajul de a alege ce e potrivit pentru ei.

Sa presupunem ca aveam alta orientare religioasa..sau aprtineam unei "secte" cum se mai spune. Singura optiune care as avea-o ar fi sa fac o solicitare scrisa pentru ca baiatul meu sa nu participe la orele de religie. Daca s-ar intampla asa..cu siguranta el s-ar simti marginalizat si ar suferi, iar in plus..nevand alte optiuni, in orele de religie ar trebui sa merg sa-l iau de la scoala si apoi sa il duc inapoi. Cum se mai respecta astfel articolul de mai sus: "Educatia in domeniul tolerantei urmeaza a viza contracararea influentelor care ar duce la frica si excluderea altora"?

Sustin parerile care spun ca in scoala ar trebui predata doar o istorie a religiilor, chiar sa se insiste pe istoria crestinismului, insa fara a indoctrina si la o varsta cand copilul poate sa isi formeze opinii proprii, nu incepand cu clasele primare. Educatie religioasa speciala pentru copii poate fi facuta in biserici...si cine vrea isi poate duce copiii acolo. Scolile de stat n-ar trebui sa favorizeze indoctrinarea..si incep sa le dau dreptate celor care spun ca se incearca inlocuirea doctrinei comunisme cu cea ortodoxa...iar in locul tablourilor cu Ceausescu s-au pus icoane.


Sunt de parere ca in scoli in primul rand ar trebui sa invatam intai ce inseamna TOLERANTA. Propun o dezbatere pe aceasta tema.




   

Am uitat sa ne descoperim !

Singuratatea e o stare ciudata. Omul, in esenta lui, e o fiinta gregara. Are nevoie de colectiv sa se manifeste. Aici isi cauta modele si recunoastere. Am spus mai demult ca omul a inventat eticul si esteticul. Da, le-a inventat, pentru ca cele doua notiuni tin de comunicarea cu ceilalti. Daca te afli singur pe o insula, nu ai nevoie de ele. Nu iti pasa cum arati, daca faci pipi pe plaja sau injuri palmierii.
Cineva mi-a spus mai demult, pe o alta plaja, o chestie tare inteleapta - oamenii sunt singuri pentru ca exista un motiv sa fie singuri. Mare dreptate a avut !
Toata viata umblam besmetici dupa alti oameni. Fie ca sunt: colegi, parteneri de afaceri, prieteni, prietene ori neveste, avem permanent de impartit ceva cu ei, de regula bani sau sentimente.
In general, oamenii se cauta unul pe celalalt. Nu cred ca exista cineva care nu are nevoie de un prieten, partener de business sau iubit.
Cand ma aflu pe la cozi, mi se intampla sa intru in vorba cu oameni. Imi place sa provoc discutii, sa fac complimente, sa patrund minti diferite. Putini sunt oamenii care imi intorc spatele. Si cel mai ursuz, daca stii cum sa-l iei, isi deschide sufletul.
Am observat ca, cu cat vrem ca omul sa ne fie mai apropiat, cu atat suntem mai pretentiosi. Il dezmembram in mii de bucatele, pe care le masuram cu micrometrul. Cu timpul devenim din ce in ce mai meticulosi, incat la un moment dat uitam esenta.
Care este esenta ? Pai aceea ca nu exista oameni la fel. Si ca oricat am dori sa potrivim "bucatelele", ele nu se potrivesc. Acesta este unul din motivele pentru care oamenii raman snguri. Stiu pe cineva care s-a straduit din rasputeri sa transforme un barbat in femeie, si dupa zece ani a renuntat. :))
Un alt motiv este teama. Nu zambiti, sunt oameni care fug de oameni. Datorita lipsei de experienta, percep orice buna intentie ca pe o agresiune. Mi se intampla sa ma duc "peste cineva", eu spun "sa bat la poarta", cu bun simt si tact, si sa mi se tranteasca poarta in nas. Reactia mea imediata este de uimire, pentru ca am grija sa arat cine sunt si ce vreau intr-un mod cat mai detaliat. Apoi imi dau seama ca acel cineva "nu vede". Aici e vorba de perceptii, de sisteme si ierarhii valorice diferite. Ce pentru mine e rosu, pentru altul e verde. Si ma retrag discret.
Oamenii sunt singuri pentru ca au motive sa fie singuri. Stiti ce ? Am observat ca oamenii, cu cat isi doresc mai mult sa se apropie de cineva, cu atat se straduiesc mai mult sa n-o faca.
Daca am sta cu noi insine si ne-am analiza extrem de riguros calitatile si defectele (vazute de cei din jurul nostru), am descoperi aspecte extrem de interesante. Unii chiar constientizeaza asta si se duc la psiholog ca la un guru. Psihologul nu face altceva decat sa te incadreze in niste sabloane. Stiti cum face, exact ca popa, cand te duci la sfat, si iti spune ca faptele lui Dumnezeu sunt neintelese. Prin sfaturile pe care ti le da, incearca sa traseze o cale generala, mare cat pista de la Otopeni, lasand pacientului satisfactia descoperirii detaliului. Ei, uneori problema tocmai in detaliu sta ...:) De aceea se spune ca prietenul este oglinda sufletului. Dar prietenii nu spun, pentru ca ne iubesc si uite-asa n-o scoatem la capat.
Altii in schimb, bolnavi de narcisism, au impresia ca sunt perfecti. In sinea lor au ceva dubii, insa orgoliul si prostia ii opresc sa caute mai adanc.
Nimeni nu e perfect ! Cu totii avem defecte pentru altii si calitati pentru noi. Tot cineva imi spunea ca ajunsese sa iubeasca la cineva defectele. Ma rog, cred ca se referea la ceea ce vedea el, nu la ce vedeau altii. La urma urmei, iubirea inseamna acceptare.
Alteori singuratea nu se vede. Sunt cupluri sau persoane care, de la distanta par sa se inteleaga minunat, si in realitate sa fie exact pe dos. Am vazut personaje care, ziua erau vedete, fiind inconjurati de oameni, iar seara le era teama sa ajunga acasa.
Ar fi multe de spus, pentru ca subiectul e amplu.
Singuratatea e boala vremurilor in care traim. Vremuri care au facut ca stresul si goana dupa ban sa primeze in defavoarea sentimentelor adevarate. Vremuri care ne-au facut sa apreciem valori indepartate si sa ignoram universul din noi. Am uitat sa ne descoperim !